Darurile.Visele.Chemările

Ce credeți că au în comun filmele How to train your dragon?, Frozen, Tangled, Kung Fu Panda?

 

Darurile. Visele. Chemările.

 

Pentru că ne povestesc despre puterea de ne crea legenda personala și de a ne îndeplini misiunea. Ne vorbesc despre încăpățânarea de a nu renunța și de a face tot ceea ce putem, pentru a fi noi înșine. De a face importantul posibil și imposibilul important, de a schimba lumea făcând ceea ce ne place și ceea ce știm cel mai bine să facem.

Hiccup are talent cu animalele, adică acea inteligență a naturii sau inteligența naturalistă, după cum a numit-o Howard Gardner, în a sa teorie a inteligențelor multiple. Adică are capacitatea de a găsi patternuri și a construi relații autentice și profunde cu și în natură. Elsa are puterea de a crea și transforma elementele naturii, Rapunzel vrea cu orice preț să afle cine este cu adevarat și ce sens are darul ei de a vindeca, iar Panda are o inteligență a mișcării sau inteligența kinetică, care îl detașează net de ceilalți luptători. Fiecare are un vis, mai mult sau mai puțin imposibil însă toate de folos lumii în care ei trăiesc. Fiecare are un dar pentru a transforma visul în realitate. Însă nu oricum și nu urmând “the easy way”. Ci prin luptă, prin dăruire, prin provocări, prin renunțări și sacrificii. În toate aceste povești, există un moment revelator, în care darul este dezgropat, visul este transformat în chemare imperioasă căreia nimic nu îi mai poate sta în cale iar chemarea... într-un plan concret, prin care înaintezi cu pași micuți, te mai uiți din când încând înapoi, însă nu te mai întorci. Când visul te-a chemat la apel, nu mai există cale de întoarcere, doar de mers înainte, eventual schimbând vitezele.

 

Darul tău unic este ceea te face să fii “tu” și ceea ce poate aduce un sens lumii în care trăiești. E mai mult decât o abilitate – este o putere intrinsecă, alimentată de pasiunile și nazuințele tale cele mai adânci, bazată pe un set de valori moștenite sau construite în intimitatea eu-ului și hrănită de un scop existențial. Și care îți raspunde la întrebarea: pentru ce trăiesc? Care e scopul meu?

Mulți oameni nu își găsesc niciodată darul și cu atât mai puțin sensul vieții lor, din diverse motive, fie pentru că nu se obosesc să îl caute, fie pentru că nu cred în “a visa la cai verzi pe pereți”, sau pentru că nici nu conștientizează că au așa ceva, le e mai ușor să se uite la telenovele, sau să se uite în jurul lor și să-i aplaude pe cei care și-au dăruit deja lumii darul, decât să porneascăîn propria aventura și să-și construiască propriul scenariu.

 

Tu ai avut pănă acum acest moment revelator? În care ai realizat cine ești și ce sens are existența ta?

 

Te întreb pentru că, dacă tu nu ai aflat mai întâi ce dar ai tu însuți și ce poți face cu el, care este misiunea și planul tău, este aproape imposibil să îl ajuți pe copilul tău să îl descopere pe al lui și să îl transforme în abilități și talente și mai târziu într-o carieră bazată pe vocație.

Fiecare dintre noi are simpatii și antipatii, puncte tari și puncte slabe și un mod unic de a percepe realitatea. Copiii au și ei propriile gusturi, preferințe, abilități, stiluri. Un copil poate fi bun cu numerele, și vorbim atunci de inteligența logico-matematică, altul preferă să deseneze. Unui copil îi place liniștea și singurătatea, altuia îi place aglomerația, distracția, relaționarea. Fiecare copil e bun la ceva. Și fiecare are un dar de împărtășit cu noi. Observând cu atenție lucrurile pe care le preferă copilul tău, poate fi un indiciu important asupra talentelor sale. Iar acest lucru este valabil și pentru tine. 

 

Privește cu atenție la ceea ce iubește copilul tău, nu înainte de a privi cu atenție la ceea ce iubești tu. Apreciază-i atuurile, dar nu uita nici de atuurile tale. Spune-i ceea ce admiri la el/ea și n-ar fi rău să îl întrebi ce admiră el/ea la tine. Și asta pentru că unul din cele mai importante roluri din misiunea ta de părinte este să îți ajuti copilul să își descopere talentele și să găseasca bucurie în a le dezvolta și a le transforma în aptitudini și vocație iar tu ești modelul lui, deci vei începe cu tine. Ține cont de faptul că pentru a construi o stimă de sine sănătoasă, copiii au nevoie să simtă  și să știe că pot face un lucru, cel puțin unul, foarte, foarte bine. La un nivel care trece dincolo de normal. La un nivel care atinge excelența. Și ține cont de faptul că stima ta de sine se oglindește în copilul tău așa că poate a sosit momentul să te oprești asupra ta, să te evaluezi, să te întrebi "cum stau la capitolul ăsta?"...  Sunt multe resurse online for free pe care le putem accesa, cel mai simplu test de evaluare a stimei de sine este testul Rosenberg.

De multe ori, din păcate, un dar al copilului este trecut cu vederea deoarece este într-un domeniu care nu e recunoscut la școală sau în societate sau căruia nu i se acordă importanță, de nimeni, nici de tine și nici măcar de el însuși. Dar aici e o întreagă poveste de povestit pentru altă dată...

 

V-au trecut vreodată prin minte întrebări precum:

• “Ar putea să devină fetița mea înnebunită după patrupede un viitor veterinar care salvează vieți?”
• “Sau băiețelul meu, care se joacă acum cu avioane din plastic, un viitor pilot în mâinile căruia se vor afla viețile atâtor oameni?”

Ai fost vreodată preocupat să descoperi ce anume a declanșat în copilul tău o anumită afinitate sau pasiune pentru ceva? I-ai urmărit traiectoria?

 

Indiferent dacă pasiunea sau interesul copilului tău devine o carieră sau rămâne doar un hobby, a avea o pasiune este un dar valoros. Pasiunile copilului tău vor fi determinate în parte, de personalitatea lui. Însă cu ajutorul tău, talentele lui vor înflori. Părinții pot descoperi talentele speciale ale copilului său oferindu-i cât mai multe experiente și activitati, altfel e dificil să fii pasionat de ceva ce nu stii că exista. Pot lucra cu ei acasa în diverse domenii, precum bucatarie, gradinarit, home design. Ii pot arata copilului că succesul e posibil și că ai anumite asteptari pentru că ai incredere în el și în aptitudinile sale. Oferă-i cadouri care sunt legate de subiectele de care este interesat. Un telescop, de exemplu, cu siguranță îl va încânta pe copilul pasionat de astronomie.

 

Împărtășește-i interesele, însoțește-l la o plimbare prin parc, după ce ieșim cu toții din izolare:). Sunt sigură că vom savura prin toți porii o ieșire în natură, după atâta #stămacasă.  Planifică concediile și excursiile implicându-l și pe el în stabilirea programului. Respectă-i preferințele indiferent cât de divergente sunt față de ale tale. S-ar putea să descoperi tu însuți o pasiune în ceva de care nu aveai habar până atunci.Vorbește-i și joacă-te cât mai mult cu copilul tău, indiferent de vârstă. Încurajează conversațiile cu orice ocazie, din orice fleac poți dezvolta o temă de discuție sau o poveste. Noi avem un obicei, din când în când să ne povestim ziua, înainte de culcare. Vorbim despre evenimente actuale, despre ceea ce s-a întâmplat în cursul zilei atât la școală, la job, cât și în viața culturală și politică a țării. Împărtășim povești de succes ale oamenilor care au reușit în viață pentru că și-au descoperit darurile și și-au transformat talentele în vocație ( de exemplu povestea lui Steve Jobs:)) sau comentăm știrile jucându-ne de-a jurnalistul sau secretara.

Când nu știi răspunsul la o întrebare sau o curiozitate, construiește din aceasta un proiect și căutați împreună răspunsurile. S-ar putea să îl transformați într-o pasiune comună prin care veți construi o prietenie solidă și o relație bazată pe încredere, cu ajutorul căreia veți depăși mai ușor momentele dificile.

 

Focusează-te pe detalii, pe nimicuri. Nimicurile de azi vor deveni cele mai prețioase amintiri de mâine! Pune-i întrebări deschise ca să îi descurajezi răspunsurile închise cu “da” sau “nu”. Citește-i, joacă Macaua, remi, go sau șah. Ajuta-l să descopere cât mai multe lucruri din domeniile în care ai intuiția că are o atracție și o înclinație către ceva. Anticipează-i afinitățile și încurajează-i visele. Chiar dacă alții îți vor spune că ești dus cu pluta și că în lumea noastră, a visa la cai verzi pe pereți este o sinucidere curată. Ia-ți cu tine copilul în orice loc în care poate învăța. Să participe la concerte, evenimente sportive sau culturale este un mod bun de a-i face cunoștință cu o varietate de experiențe. Programează împreună cu el excursii la muzee, librării, biblioteci, piese de teatru sau concerte pentru copii. Iar dacă ai cumva ocazia să ajungi la țară, stârnește-i curiozitatea și du-l să vada animalele, să cunoască mirosul de balegă și iarbă proaspăt tăiată, să admire un apus de soare printre crengile copacilor și un colt de cer, în care să boteze formele norilor. Ajută-l să-și găsească modelul sau eroul cu care s-ar putea identifica. Acest lucru îl va ajuta într-o zi să devină și el un erou, un model pentru alții.

 

Ajută-l cu temele, însă fără să ajungi să exagerezi făcând o obsesie din asta, și străduiește-te să îi înțelegi stilul de învățare, punctele tari, punctele slabe, obiceiurile, convingerile și programele prin care înțelege realitatea și comunică cu ceilalți. Observă cuvintele pe care le preferă și le folosește cel mai des, observă locurile care îl atrag, oamenii care îi plac, muzica și cărțile care îl fac să îi strălucească ochii și să își împărtășească emoțiile. Culege părerile celor din jurul tău despre atuurile copilului tău. Ceea ce văd ei la el, e posibil ca tu să nu vezi. Învață-l pe copilul tău să își construiască o rețea de oameni care îl apreciază și îl îndrumă. Încurajează-l să își facă prieteni din diferite medii și să își ajute prietenii la nevoie, nu doar să fie ajutat. Lasă-i timp, cât poți de mult, pentru a se gândi, pentru a visa cu ochii deschiși, pentru a pierde vremea, pentru a sta singur, cu el însuși. Dacă tu însuți ai uitat să faci acest lucru pentru tine, poate a venit vremea să reînveți arta de a pierde timpul și de a nu face nimic. Îți amintești cum era, mai demult când  “pierdeai vremea?” Așa că stați împreună, alegându-vă colțișorul vostru și timpul vostru de răgaz nefăcând nimic. Observă cu atenție ceea ce îi place să facă atunci când nu are nimic de facut. Nu te limita singur presupunând că nu e talentat într-un anumit domeniu, doar pentru că nu a arătat nici un semn de interes. Poate că e nevoie de ceva care să îl impresioneze, să îl stârnească și să îl scoată din carapace.

 

Oferă-i încrederea și permisiunea de a face greșeli. Dacă trebuie să facă lucrurile perfect, nu își va asuma niciodată riscurile necesare pentru a-și descoperi și dezvolta un dar. Nu pune presiune asupra copilului tău, are și așa parte de multă presiune la școală. Dacă îl înscrii la cursuri de pian intensive, la care trebuie să meargă zilnic, pentru că vrei să arăți lumii că ai un mic Mozart, va deveni stresat, obosit și poate chiar va ajunge să urască muzica. Încurajează-l într-o anumita direcție, însă nu forța. Poți avea așteptări, orice părinte ar trebui să aiba un set clar definit de așteptări. Însă să fie realiste. Împărtașește cu el realizările tale, proiectele tale, ambițiile și visele tale. Dacă poți, ia-l cu tine la serviciu ca să vada în ce mediu lucrezi. Dacă ești implicat în actiuni de voluntariat, învață-l și pe el să devină implicat. Arată-i eșecurile și succesele. Visele și frustrările. Lacrimile și bucuriile. Lecțiile învățate. Nu-ți fie rușine să te descoperi în fața lui. El intuiește mult mai multe lucruri, pe care tu nici măcar nu le conștientizezi. Lasă-l să te vadă în diverse ipostaze și mă repet, nu te teme să fii modelul său. Nu ești părintele perfect. Nici măcar nu are nevoie de un părinte perfect. Are nevoie de un părinte. Iar lucrul ăsta l-am aflat chiar de la ei în perioada când îmi iroseam toată energia să fiu mămica perfectă iar ei își doreau pur și simplu să fiu prezentă, cu pielea, cu gândurile, cu sufletul, cu totul, acolo, cu ei. Ba mai mult, le era teamă de un părinte perfect, în fața căruia ei, neștiutorii trebuie să îngenuncheze ca în fața unei zeități.

 

Nu te grăbi să critici sau să demontezi ideile copilului tău, oricat de trăsnite ar fi. S-ar putea să îl descurajezi și să îl faci să renunțe la talentele sale, dacă simte că e monitorizat sau evaluat. Asigură-i un mediu plin de stimuli senzoriali, însă în condiții de deplină siguranță: pensule, vopsea, instrumente de percuție, măști, păpuși, oale și alte instrumente casnice etc. Arată-i că și pentru tine viața e un proces continuu de învățare, că nu ți-e teamă de greșeli și că ești capabil să înveți din greșeli și să îți asumi înfrângerile și riscurile.

 

Fetița mea a încercat să facă prima omletă când avea 3 ani. Și între timp a reușit:)  La început rata primul pas, acela în care trebuia să spargă ouăle în bol, așa că din trei, unul ajungea cu siguranță pe jos, însă important e că nu a renunțatt. Am descoperit astfel că e o ocazie bună și destul de ieftină ca să îi demonstrez că învățăm repede din greșeli, din moment ce de fiecare dată mai face un mic pas înainte. Iar după ce pune și branza, și o amestecă bine bine, mi-o întinde mândră ca să o pun în tigaie iar apoi o mănâncă cu poftă, pentru că "până la urmă a ieșit o omletă delicioasă, nu-i așa mami?" Nu pierd nici o ocazie ca să îi arăt că e bine să știi să pierzi, nu numai să învingi, pentru că altfel viața nu ar fi completă și nu ar avea gust. Iar când se întâmplă să scap din mână un pahar sau o farfurie care se face instant țăndări, e o ocazie buna să îl chem pe baiețelul meu să-i amintesc, pentru a suta oară, nu-i nimic, era doar un pahar, bine că a fost paharul acela îngălbenit, însă data viitoare o să fiu mai atentă, și până la urmă toți oamenii greșesc, asta-i viața, mai și greșim câteodată, însă important e să învățăm ceva din asta. Critica e redusă la zero iar învățarea din greșeli...a devenit un principiu de viață.

 

Nu-ți limita copilul folosind etichete. “Ești foarte bun la mate”, pentru că astfel i-ai creat deja o reputație care îl va forța să rămână la acest nivel. Poate că darul lui adevărat este altul, pe care nimeni nu îl bănuiește, nici măcar copilul. Așa că permite-i să-și dezvăluie talentele și acceptă-i ciudățeniile. Alocați-vă un răgaz, pentru a va întâlni și citi împreună, a născoci povesti absurde, pentru a asculta muzică și a dansa, a discuta pe diverse teme sau a vă juca. Nu e niciodată prea târziu pentru asta. Și nici prea devreme.

 

Măriuca noastră a căpătat obiceiul să vina la noi, să ne adune într-un fel anume și să spună “suntem toți”, strângându-ne pe toți claie peste grămadă, într-un mic mușuroi, iar acest gest minuscul ne dă la toți sentimentul apartenenței și siguranței. Ne face să și râdem pentru că începem să ne hârjonim și să ne gâdilăm. În felul acesta le arătăm copiilor noștri că încă știm și că ne place să ne jucăm, că am fost și noi cândva copii și că ne-am păstrat viu copilul din noi. Ne face tuturor bine să ne prostim din când în când, strâmbându-ne, vorbind limba “gibberisch” construită de Daviduț, inventatorul familiei și maestru în arta improvizației. Când obținem un succes, îl sărbătorim împreună sau organizăm un fel de petrecere cu sau fără invitați. În felul acesta, le arătăm că știm să ne premiem după ce ne atingem un obiectiv sau transformăm în realitate un plan. Ne-am obișnuit să ne ascultăm mai mult copiii și să le predicăm mai puțin. În ideea că vor căpăta încredere în noi și vor păstra obiceiul să ni se confeseze mai târziu, în acea perioadă grea a adolescenței, știind că există cineva care îi ascultă cu atenție și fără a-i judeca. Iar pe deasupra, îi ia și în serios.

 

Împărtășiți-vă emoțiile, indiferent dacă sunt pozitive sau negative, jucându-vă sau vorbind deschis și direct. Un talent poate fi îngropat tocmai din această cauză: reprimarea emoțiilor. Vă amintiți povestea Elsei (din filmul Frozen)? Ce o învață părinții ei când descoperă că are un talent neobișnuit ("something magic"), în ochii lor chiar un blestem? Să își exprime și să învețe să-și gestioneze emoțiile, ceea ce ar ajuta-o să își controleze puterea și să transforme blestemul în binecuvântare? Nu!

O învață să se ascundă! "Închideți porțile castelului!"  "Ferecați ferestrele!" De ce? Pentru că le este frică de darul ei! Chiar și Elsei începe să îi fie frică de darul ei. Pe măsura ce crește, îi devine ceva străin, înfricoșător, de care se tot luptă să scape... Și asta până într-o zi, când totul iese la iveală și se sparge ca un balon de săpun, Elsa fuge și se simte eliberată, pentru prima dată, de frici, de necunoscut. Puterea nu o mai controlează. Acum ea deține controlul. Nu i se mai împotrivește darului, nu mai fuge de el. Dimpotrivă, fuge către el, către ea însăși. I se dăruiește. Este un moment de regăsire superbă care ia forma unui castel de vis. Însă Elsa nu a învățat încă să-și accepte toate umbrele, să-și cunoască toate emoțiile. O învață sora ei, Ana. Un gest minuscul, de tandrete, de iubire, de curaj și sacrificiu, prinse într-o secundă suspendată într-o floare de gheață. Și totul se topește. Am văzut filmul de zeci de ori, nu pentru că am vrut neaparat, ci pentru că copiii mei nu se mai săturau de el. Și de fiecare dată, l-am văzut cu alți ochi și am mai învățat câte ceva.

 

Premiază succesele copilului tău, indiferent cât de mici sunt. Îl vor încuraja să meargă mai departe. Dă-i posibilitatea să aleagă, astfel îi vei încuraja inițiativa și liberul albitru. Puteți aloca un colțisor al casei unde să expuneți toate trofeele, diplomele și reușitele copilului tău. Încurajează-l să încerce domenii dificile, învățând astfel să-și cunoască limitele și să se confrunte cu limitările sale. Fii o punte de legătură între talentele copilului tău și lumea reală.

Filmele menționate la început fac parte din categoria acelor filme care încurajează o atitudine “eu pot”.

 

Și, poate cel mai important lucru de făcut ca părinte: lasă-i libertatea să aleagă la ce cursuri să se înscrie, ce aptitudini să își dezvolte. Daca îl inscrii la toate olimpiadele și concursurile care încep de la grădiniță, își va trăi viața ca pe o cursă nebună în care va învăța să învingă, să învețe ca un robot, downloadand cantități uriașe de informație, să fie un consumerist de cinste și să se proiecteze într-un viitor sigur și strălucit, dar va uita cel mai important lucru pentru el însuși: să trăiască în prezent.

Este mult mai important echilibrul emoțional și fizic al copilului meu, decât locul al treilea la o olimpiadă oarecare, loc care de altfel nu–i va garanta succesul profesional în carieră și nici fericirea și împlinirea personală. Pentru mine, este important să îl ajut pe copilul meu să se descopere, să afle cine este, ce poate, ce nu poate și încotro ar dori să se îndrepte.

 

 

În concluzie:

• Acceptă-ți copilul așa cum este. Așa va avea șansa să devină cine își doreste. Și tu să faci la fel, cu tine însuți, cu copilul din tine.
• Observă, observă, observă... Așa vei afla că ai lângă tine o ființă umană, extraordinară, căreia ai onoarea să îi fii ... primul model.
• Și dacă vrei, mai ia-ți un răgaz să faci aceste exerciții simple de mai jos:)

 

 

Scrie câteva lucruri pe care îți place să le faci:

• Marchează pe fiecare cu câte un S, pentru singur, O pentru “cu oameni”, SO pentru ambele cazuri.
• Numerotează cele mai îndrăgite activități, dând nota 5 pentru cea mai îndrăgită.
• Amintește-ti câteva aptitudini pe care le ai
  • un * pentru aptitudinea pe care o îndrăgești cel mai mult
  • un + lângă aptitudinea pentru care ești cel mai eficient
• Numerotează aptitudinile care sunt cele mai importante pentru tine. Gândește-te de ce.
• Apoi completează următoarele enunțuri:
  • Am învățat că...........................................
  • Am realizat că..........................................
  • Am fost surprins să ..................................
  • Am fost încântat să ...................................

Și un gând de final: putem să le oferim copiilor noștri multe daruri materiale și/sau spirituale, însă cel care le va da aripi este darul de a crede în ei